HIDRATARE




Pentru a avea parte de antrenamente reuşite, ai nevoie de combustibili care să îţi ajute corpul să treacă cu bine peste sesiunile de pregătire. Cu cât intensitatea exerciţiilor este mai mare, cu atât mai mult vei avea nevoie de resurse pentru a-ţi pregăti corpul. Cu toate acestea, consumul în plus de calorii nu este soluţia pentru a face faţă stresului crescut şi a problemelor cauzate de exerciţiile fizice, ci vei avea nevoie să refaci depozitele de electroliţi care au fost consumate în timpul antrenamentelor.

Există lucruri evidente, precum proteina, pe care știm că trebuie să le consumăm în cantități crescute atunci când facem exerciții fizice. Dar, în tot acest proces, trebuie să acordăm puțină atenție şi mineralelor. Există o serie de minerale esenţiale pe care trebuie să le consumăm regulat în cantități destul de mari pentru a supraviețui, precum sodiu, potasiu, fosfor, magneziu. De asemenea, avem nevoie de microminerale, care deşi trebuie consumate în cantități mai mici, ele sunt vitale pentru funcționarea optimă a organismului. Aici vorbim de fier, mangan, zinc, seleniu și iod.

În timpul efortului fizic, prin transpiraţie, sunt eliminate atât apa, cât şi o serie de minerale, în special clor, potasiu și sodiu. În urma unui antrenament intens se produce o cantitate surprinzător de mare de transpirație, lucru care poate duce la o stare stare severă de deshidratare. Trebuie luat în considerare faptul că pierderea prea multor electroliți prin transpirație poate provoca, de asemenea, o serie de simptome precum oboseală sau crampe musculare.

Tocmai de aceea se recomandă consumul a 500 ml de lichide cu două ore înainte de antrenament. După care, este încurajat consumul de lichide în mod regulat în timpul exercițiilor fizice, iar la finalul antrenamentului trebuie continuat procesul de hidratare. Dar, mai mult, în ultimii ani studiile au demonstrat necesitatea de a înlocui nu numai apa consumată, dar şi mineralele eliminate în timpul antrenamentelor. Printre recomandările de gustări post-antrenament este laptele cu ciocolată, despre care, spun specialiştii, poate fi benefic pentru recuperarea organismului. Această băutură combate deshidratarea şi ajută la refacerea depozitelor de electroliți esențiali, cum ar fi potasiu, calciu și magneziu.

Referinţe:

  1. https://www.webmd.com/fitness-exercise/features/what-to-drink-when-you-exercise
  2. http://www.ishf.org/en/essential-minerals-after-exercise/
  3. https://www.healthline.com/health/fitness-exercise/hydration-after-workout-not-water-beer#tea
  4. https://medlineplus.gov/fluidandelectrolytebalance.html