Alexandru Mihai Coman

Carte de vizită
Mihai Alexandru Coman
14 ani şi 5 luni
Craiova
1.84 m / 70 kg

Pe terenurile de la Centrul Național de Tenis al FRT se dispută finala la simplu a băieţilor. Într-unul dintre colţurile terenului, Mihai Alexandru, un tip înalt, cu o privire ageră, se luptă pentru locul întâi în faţa adversarului său de origine mexicană, Rodrigo Pacheco Mendez.


Despre Alexandru am putea spune că este o persoană super determinată. Atunci când intră pe teren, ţinteşte sus, iar asta se simte din felul în care abordează fiecare meci. Îşi setează singur nişte obiective şi se luptă pentru a le transforma în realitate. Nu suportă să fie al doilea şi trage tare să îşi depăşească condiţia, să ajungă cât mai sus şi să se menţină pe poziţie.


Prima interacţiune cu tenisul a fost una întâmplătoare sau, mai bine spus, încurajată de părinţi. Pe la vârsta de 4 ani, Alexandru a aflat de la tatăl lui că fusese refuzat în echipa de fotbal a Universităţii Craiova pentru că era „prea mic”, iar vestea a fost una care i-a adus lacrimile. Era un copil plin de viaţă, care alerga foarte mult, aşa că părinţii au fost nevoiţi să găsească o variantă astfel încât energia să îi fie consumată cu folos.



Aşa a şi început toată povestea tenisului pentru Alexandru: tatăl lui l-a dus într-o zi la un teren din apropierea casei, în ideea în care „am zis să încercăm să mergem la tenis 1-2 ani până când o să mai cresc ca să pot să merg la fotbal”. Primul antrenament a fost pe cât de simplu, pe atât de dificil. Şi unul cu adevărat memorabil. Tot ce a trebuit să facă a fost să folosească racheta de tenis pentru a „îmblânzi” o minge: „m-a pus domnul profesor să dau cu mingea în pământ folosind racheta, dar nu mi-a ieșit deloc și am început să plâng”. Se uita cu jind la colegii lui, în vârstă de 8-9 ani, care dădeau cu mingea peste fileu, iar el nu putea nici măcar să o bată de pământ. Era nerăbdător să poată face şi el acelaşi lucru, iar atitudinea perseverentă şi dorinţa de a ajunge la fel de bun ca şi acei copii l-au ajutat să evolueze destul de rapid.


A muncit mult în anii care au urmat. Alături de domnul Marian Dragu, primul lui antrenor, o persoană calmă, blândă și iubitoare, a reuşit să îşi tempereze stilul de joc. Adesea existau momente în care era nervos pe teren, dar cu timpul a învăţat cât de important este mentalul  pentru un jucător de tenis. Ambițios până la încăpățânare şi cu o voință extremă, Alexandru trecut de la un singur antrenament pe săptămână, la câte trei.


De aici şi până la primele turnee şi titluri câştigate a fost doar un pas. Dacă pe primele meciuri le-a luat mai mult în joacă, treptat a început să prindă gustul competiției şi şi-a dorit să arate că poate mai mult. A câştigat 10 titluri de campion naţional la toate categoriile de vârstă la care a participat, a luat de două ori locul 4 la Campionatele Europene U12 şi un argint european la U14 cu naţionala de băieţi a României. Şi acum îşi aminteşte cu drag de momentul în care a câştigat titlul naţional: avea 10 ani şi jucase la dublu alături de David Manu, un prieten bun cu care a participat la numeroase alte turnee. Dar nimic nu se compară, spune el, cu câştigarea titlurilor la campionatele naționale individuale, la vârsta de 12 ani, sau cu primele turnee internaționale de la 12 și 14 ani.


Viaţa de tenismen profesionist vine la pachet cu un program greu de susţinut, mai ales pentru o persoană ambiţioasă, care nu acceptă să nu dea tot ce are mai bun. Alexandru îşi petrece dimineţile la şcoală, după care are o pauză de 30 de minute, pentru ca apoi să meargă la două ore de antrenament.
Seara merge acasă, mănâncă şi se apucă de teme. Imediat ce termină, îşi mănâncă laptele cu cereale şi la ora 21:30 merge la culcare. A doua zi se trezeşte şi o ia de la capăt.


Dacă tot acest stil de viaţă, care implică disciplină şi seriozitate, îl ajută să îşi construiască o carieră de succes, toate astea vin la pachet şi cu o serie de sacrificii: „rareori mă pot vedea cu prietenii, nu ies deloc pe afară, nu am timp să mă joc foarte mult pe calculator sau pe telefon şi simt că am fost foarte norocos că am putut ajunge la banchetul de la finalul clasei a 8-a”. Pentru o persoană care are un program bătut în cuie, de la care nu se poate abate, Alexandru s-a obișnuit deja să rateze momente importante, așa că acum se bucură de fiecare dată când are ocazia să petreacă timp alături de cei dragi.


În lumea tenisului a ajuns să lege şi câteva prietenii. Pe lângă David Manu, alături de care a crescut, mai are câţiva colegi cu care se bucură se revadă la turnee: Robert Gună, Georg Israelan, Yaroslav Demin sau Maxim Zhukov. Dacă cu Robert se antrenează în prezent la acelaşi club şi se înţelege foarte bine, însă se vede foarte rar din cauza orarului diferit de la şcoală, despre colegii din alte ţări Alexandru spune că se simte norocos să aibă prieteni oriunde s-ar duce.



Dacă ai ocazia să vorbeşti cu Alexandru despre cea mai mare realizare a lui de până acum, nu va menţiona niciun titlu sau niciun turneu câştigat, ci va spune ferm că este mândru că „până în acest moment duc în paralel şi scoala la un nivel foarte bun, am avut media 10 la şcoală”. Reuşeşte cu greu să ajungă la toate evaluările de la clasă, însă are grijă să îşi dea toate tezele, chiar dacă nu o face altături de toţi colegii. Spre exemplu, anul acesta a dat tezele de la română, istorie şi matematică în trei zile consecutive: „deseori le dau singur pentru că nu reuşesc să ajung atunci când dau colegii mei”. Tocmai de aceea simte dorinţa să le mulţumească profesorilor pentru tot sprijinul şi înţelegerea de care au dat dovadă în toţi aceşti ani.


Despre generaţia actuală de tenismeni, Alexandru are o părere foarte bună: „colegilor mei nu le este frică să joace cu cei mai mari”. Este conştient de cât de multă muncă trebuie să depui pentru a ajunge în top, aşa că îi încurajează pe cei aflaţi la început de drum să fie hotărâţi şi să nu se abată de la planul lor. A învăţat pe pielea lui că talentul te duce doar până la un anumit nivel, iar de acolo trebuie să pui „osu’ la treabă”.


Atunci când vorbeşte despre tenis, o face din inimă şi îi încurajează pe copii să aleagă acest sport special. De ce? Pentru că te căleşte: înveţi să iei singur decizii, sub presiune, într-o simplă fracţiune de secundă. Te obişnuieşti cu spiritul de fair-play pentru joc, pentru adversar, dar și pentru cei din tribune. Cu fiecare joc, te pregăteşti să îţi atingi limitele și uneori ajungi chiar să le depășești.




Dintre modelele tenisului de top, ar alege mai degrabă câteva elemente de la mai mulţi sportivi, în locul unui singur jucător: „îmi place foarte mult mentalul lui Djokovic, mentalul lui Nadal, eleganța lui Federer, dar îmi place și de Alexander Zverev (din generația nouă de jucători); şi îmi mai place și Kyrgios, dar uneori își pierde cumpătul”.


Despre el spune că este un om sincer, de obicei foarte fericit, care luptă până la ultimul punct. Dacă la început se lăsa cuprins de emoţie atunci când intra pe teren, acum a început să nu îşi mai arate emoțiile. Îi place să se autodepășească, să învățe şi să fie cel mai bun în ceea ce face. Tocmai de aceea în ultima perioadă a început să lucreze alături de antrenorul lui la crearea unui stil propriu de joc. În tot acest proces a învățat despre el că nu îi place să se apere şi că vrea ca el să fie cel care conduce schimbul. Încearcă să joace ofensiv și să folosească cât mai bine punctele forte în fiecare meci.


Dorinţa cea mai mare a lui Alexandru este „să fiu locul 1 mondial și să mă mențin”. Îşi dă seama cât de greu este să ajungi până acolo, dar realizează că și mai greu este să te menții. Performanţa cere sacrificii din partea jucătorilor, dar şi din partea celor apropiaţi. Motiv pentru care Alexandru le este super recunoscător părinţilor şi bunicilor, care i-au fost alături şi care l-au înţeles şi l-au susţinut în toată această perioadă de creştere. Mai mult, le este recunoscător antrenorilor lui, Alexandru Banciu și Corina Banciu, alături de care evoluează de la un antrenament la altul.


La categoria momente fericite, Alexandru încadrează primul contract de jucător profesionist semnat cu un brand de echipament sportiv. Acesta a primit propunerea de a fi imaginea lor la vârsta de 12 ani, iar în prezent continuă cu succes colaborarea: „pentru mine este foarte important că un brand important este alături de mine”.


Alexandru are vise mari şi îndrăzneţe, pe măsura motivaţiei şi determinării de care a dat dovadă până în prezent. Dacă, pentru început, îşi doreşte să bată un record, „așa cum a făcut Nadal 12 titluri la Roland Garros”, pe termen lung spune că ar vrea să rămână „cu ceva în istoria tenisului”.


Înapoi pe terenurile Centrului Național de Tenis al FRT, acolo unde se decide câştigătorul turneului Tennis Europe 2019, cel mai mare concurs european de tenis pentru juniorii sub 14 ani, Mihai Alexandru Coman şi Rodrigo Pacheco Mendez se luptă pentru câştigarea titlului. Meciul îi ţine pe spectatori cu sufletul la gură. După ce pierde primul set, Alexandru îşi pune ambiţia la încercare şi dă tot ce are mai bun pentru a întoarce meciul în favoarea lui. Finala se încheie cu 3-6, 7-5, 6-2, pentru Coman, care adaugă în palmares unul dintre cele mai valoroase titluri din cariera sa.